Cum te ajută un soft de resurse umane să gestionezi documentele pentru deplasarea în delegație?

Chiar și în aceste vremuri instabile, deplasarea în delegație este pentru unele companii pentru a-și putea continua activitatea. Pentru specialistul HR deplasările în delegație impun sarcini noi care trebuie îndeplinite: documente și avize care trebuie gestionate cât mai eficient. Aceste sarcini pot fi mai ușor de înfăptuit dacă utilizezi un soft resurse umane performant care…

Oamenii sunt cool

Oamenii sunt cool, poate cei mai cool, chiar și în comparație cu cei mai avansați roboți. Cu toate acestea, mulți ar susține că, exact datorită dominanței lor (noastre), ne îndreptăm spre căi care ne pun în pericol propria noastră existență. Dar, să privim acest lucru dintr-o perspectivă pozitivă. Chiar dacă sectorul de software development a…

Provocările zilnice ale unui specialist payroll

Procesul de payroll poate fi o activitate repetitivă plictisitoare. Totuși nu pentru toți specialiștii este valabilă această afirmația. Dar chiar și așa, deși pasiunea este îmbinată cu utilul, există momente în care provocările par să fie copleșitoare. Numeroasele spețe care solicită o atenție detaliată și care acoperă domenii precum concediile de toate tipurile, primele, bonusurile…

Zdrobitor struguri versus teasc struguri – cum le folosim în procesul de vinificație?

Utilizarea unui zdrobitor struguri și a unui teasc struguri reprezintă pași importanți în procesul de prelucrarea a fructelor dulci.  Ca licoarea bahică să aibă o calitate superioară, este necesar ca strugurii și, ulterior, mustul să treacă prin anumite etape de prelucrare. Orice gospodar pasionat de producerea vinului înțelege că, în vederea obținerii unui produs de…

Developer velocity

Așteptările în materie de software development, indiferent că vorbim despre life sciences software, travel software sau enterprise software, sunt din ce în ce mai mari pe măsură ce tehnologia avansează și digitalizarea pare să acapareze orice aspect al vieții noastre de zi cu zi.  Însă, de multe ori, aceste așteptări sunt suprarealiste, deoarece nu luăm…

Digitalizează procedura de administrare a personalului și automatizează calcularea salariilor angajaților tăi prin soluțiile True HR și dp-Payroll din pachetul pentru IMM-uri

Pentru a facilita accesul la soluții software de administrare personal și calcul salariu net (salarizare) afacerilor mici și mijlocii, UCMS by AROBS a adaptat soluțiile True HR și dp-Payroll pentru nevoile lor. În prezent, soluțiile sunt utilizate de companii de renume național și internațional. Prin acest demers UCMS by AROBS dorește să contribuie la digitalizarea…

Optimizează costurile cu sistemul de monitorizare de la Alarma.ro

Cum poți face economii cu un calculator pentrul consum auto? Cu ajutorul unui sistem de monitorizare GPS gestionezi totalitatea factorilor care pot afecta performanța flotei tale. Mentenanța vehiculelor, costurile fluctuante, siguranța personalului, dar și sustenabilitatea clienților nu mai sunt o problemă. Un sistem de monitorizare flotă te poate ajuta să faci economii prin monitorizarea atentă…