Afaceri — 14/06/2018 at 14:40

O nouă imagine Oscar Downstream, aceleași valori, o nouă călătorie

by

În cadrul evenimentului organizat vineri la depozitul de la Fundulea, unul dintre cele 6 depozite proprii de carburanți, OSCAR a prezentat în premieră, într-un format inedit noua imagine a companiei.

Se spune că valoarea unei companii, a unei persoane sau a unui grup este dată de suma valorilor individuale și de modul în care acestea sunt susținute în activitatea de zi cu zi. Și cum fiecare dimineață anunță o nouă călătorie în cotidian tot așa valorile noastre se reînnoiesc cu fiecare nouă experiență pe care o întâlnim pe drum.

Noul OSCAR face un nou pas și vorbește deschis despre profesionalism, calitate, respect, grijă și smart driving în susținerea dezvoltării unei comunități în care lucrurile sunt făcute sustenabil, urmărind constant calitatea și valoarea adăugată.

Noua imagine OSCAR este un pas natural pentru o companie care se extinde și evoluează. Intrarea în retailul de carburant, extinderea acoperirii naționale și extinderea gamei de servicii și produse nu doar pentru companii ci și pentru fiecare șofer și partenerii săi de drum, sunt doar câteva din proiectele la care lucrăm.

Grija pentru partenerii OSCAR se evidențiază în:

Dezvoltarea portofoliului de card-uri și introducerea a 3 tipuri de card, Energy – card cu funcție de creditare, Easy – card preplătit și Joy – cardul voucher ce funcționează ca instrument de marketing și fidelizare;

Extinderea portofoliului de produse cu 4 noi tipuri de carburanți aditivați din gamele ACTIS și FORTIS, produse superioare ce cresc aria de adresabilitate către noi categorii de clienți.

Crearea unui brand de franciză și extinderea acoperirii naționale cu noile stații RO concept OSCAR gândite sa vină în completarea rețelei DIESELpoint Access, cu servicii și produse suplimentare integrând în rețeaua actuală un nou concept de benzinării ce folosește lanțul logistic integrat al OSCAR. Toți posesorii de card OSCAR beneficiază de aceleași condiții comerciale, aceeași calitate a carburantului, transparență operațională și siguranța alimentării în orice stație din rețeaua OSCAR, sub cele 2 branduri: DIESELpoint Access și RO;

Extinderea gamei de servicii pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pieței printr-o versiune premium de stație de incintă, accesibilă cu cardul OSCAR, integrând astfel într-o platformă comună cele mai importante beneficii ale rețelei de stații OSCAR DIESELpoint Access și a stațiilor de incintă OSCAR DIESELpoint.

Lanțul logistic integrat permite respectarea promisiunii de calitate prin controlul complet pe fluxul de aprovizionare și livrare. Carburantul este urmărit de la sosirea în tară până la livrarea acestuia la clientul final: import, transport, stocare și aditivare în depozitele OSCAR, distribuție cu flota proprie și o calitate controlată de un inspector independent, în toate punctele esențiale ale lanțului logistic.

Avem planuri ambițioase de creștere. Ne-am setat o strategie de dezvoltare pe următorii 5 ani, cu cifre foarte clare și obiective bine definite orientate spre consolidare și dezvoltarea portofoliului de produse, servicii și noi divizii de business.

Investițiile de peste 30 milioane de euro făcute până cum și cele viitoare au ca obiectiv principal modernizarea și creșterea capacității de depozitare, construirea de noi facilități dedicate stocării de carburant, creșterea parcului de autocisterne și modernizarea acestuia, optimizarea lanțului de distribuție, toate având ca obiectiv păstrarea calității și a valorilor OSCAR în tot ceea ce compania întreprinde.

În continuare, ne vom concentra pe dezvoltarea națională în B2B și B2C ce intră în planul strategic pe următorii ani, dar și pe extinderea în afara granițelor prin prisma parteneriatelor pentru acceptanța cardului OSCAR în alte rețele de stații din Europa. Urmărim să încheiem parteneriate prin care să oferim clienților soluții de alimentare cu card în puncte cheie pe traseele de transport internațional atât în regiune cât și în Europa.

Planurile de viitor sunt ambițioase deoarece ajungând în acest punct de dezvoltare și un nivel de maturitate al afacerii, în care lucrurile sunt clare, organizate și stabile, vrem să ducem în B2C, profesionalismul pe care l-am demonstrat și promovat în B2B. De aici și rețeaua RO pentru partenerii in franciză și viitoarele stații sub brandul OSCAR.Având în vedere investițiile realizate, ne propunem să ne consolidăm poziția și să oferim o gamă completă de servicii și produse atât pentru companii cât și pentru fiecare dintre noi.” declară reprezentanții companiei.

Autorii comunicatelor de presa si, respectiv, posesorii conturilor de pe Site sunt singurii responsabili pentru materialele publicate pe PR2Advertising.ro. Pentru detalii, consultati termenii si conditiile acestui site

Leave a Reply

Your email address will not be published.