Energie si imunitate „de fier” la conserva

Cand te gandesti la Olanda, care e primul gand care iti vine in minte? Campurile de lalele, casele perfect aliniate, morile de vant sau canalele din Amsterdam? Ceva bun de mancat? Corect! Exista un aliment sanatos de care olandezii sunt pur si simplu indragostiti, un peste al carui miros il simti oriunde te-ai afla, fiindca tarabele sunt pline de gustari pe baza de hering suculent cu muraturi. Ba chiar il mananca si crud – conform traditiei, heringului i se taie capul si inotatoarele, se curata de intestine, se prinde de coada si se infuleca!

Cu o aroma delicata si o carne moale, bogat in acizi grasi omega-3, heringul este o optiune sigura, fiind printre pestii cu cel mai scazut continut de mercur (probabil stii deja ca absolut toti pestii contin mercur). O portie de 170g de hering contine 330 calorii, grasimi sanatoase si proteine, minerale esentiale si vitamine. Aceste elemente nutritive conlucreaza, oferind numeroase beneficii organismului tau:

  • protejeaza impotriva bolilor de inima si a diabetului zaharat
  • reduc riscul de boli autoimune sau de cancer
  • ajuta la prevenirea deficientei de vitamina D si a imunitatii scazute
  • lupta impotriva tulburarilor cognitive, a pierderii de memorie si a tulburarilor de dispozitie
  • activeaza antioxidanti puternici, precum vitamina C si iti dau energie
  • contribuie la sanatatea oaselor

Oare am mentionat ca heringul este si ieftin? Pe cat de multe proprietati nutritive are, pe atat de accesibil este ca pret. Iar daca il cumperi la conserva, nici nu trebuie sa iti mai bati capul sa il cureti. Conservat in ulei vegetal sau sos de rosii, poate fi servit ca fel principal sau in combinatii cu varii garnituri. Chef Liviu Balint, brand ambasador Podravka Romania, vine cu 2 idei de retete delicioase si rapide cat ai zice peste!

 

  1. Paste cu hering

Ingrediente:

  • 2 conserve Eva File de hering in ulei vegetal
  • 500g spaghetti
  • 2 catei de usturoi
  • 1 ardei iute
  • 1 legatura de patrunjel
  • ulei de masline
  • 1 lingura de capere
  • 4-5 rosii cherry
  • 1 lamaie
  • sare si piper

Mod de preparare

Fierbe 500g spaghetti intr-o oala cu apa sarata, conform instructiunilor de pachet. Decojeste si toaca fin 2 catei de usturoi, apoi taie marunt un ardei iute si toaca fin frunzele unei legaturi de patrunjel. Pune o tigaie mare pe foc si adauga cateva linguri de ulei de masline. Dupa ce s-a incins uleiul, adauga usturoiul, ardeiul iute, o lingura de capere si tulpinile de la patrunjel. Lasa-le cateva minute pana cand mixul incepe sa isi schimbe culoarea. Ia 2 conserve Eva File de hering in ulei vegetal, adauga-le in tigaie si gateste-le timp de 2 minute. Completeaza cu o mana de rosii cherry, stoarce sucul de la o lamaie si adauga pastele deja fierte. Asezoneaza cu sare si piper negru, adauga patrunjelul tocat si o lingura de ulei de masline. Aroma preparatului tau te va duce cu gandul la Olanda!

 

  1. Hering pe pat de orez

Ingrediente:

  • 2 conserve Eva File de hering in sos tomat
  • 1 cana de orez
  • 1 ceapa, tocata marunt
  • 1 castravete taiat cuburi
  • 4 rosii feliate
  • sare si piper

Mod de preparare

Gateste orezul conform instructiunilor de pe pachet. Combina ceapa, castravetele si rosiile. Pune orezul in 2 boluri, adauga cele 2 conserve Eva File de hering in sos tomat si mixul de legume, impartind in mod egal in ambele boluri. Adauga sare si piper si gata!

Leave a Reply

Your email address will not be published.