Acum când începe școala și majoritatea dintre noi s-au întors din vacanță, revenind la serviciu și la ritmul vieții de dinainte de pandemie, nu se poate să nu observăm că au apărut anumite și semnificative modificări ale rutinei din viața noastră.
Ce să facem? Ce să nu facem? Pe cine să credem? Cine are dreptate?
Chiar și în contextul pandemiei cu SARS-COV2, Sens Medica își continuă misiunea de a fi alături de clujeni în momente delicate ale vieții lor, oferind servicii medicale de înaltă calitate și în condiții de maximă siguranță.
Ce e nou
Date fiind condițiile actuale de răspândire comunitară a virusului SARS-COV-2, protocolul de lucru al Sens Medica a fost cu atenție pus la punct, consultațiile realizându-se exclusiv pe bază de programare, fie ea telefonică sau online.
În urma programării, personalul Sens Medica va realiza un triaj telefonic pe baza câtorva întrebări standard, pentru a identifica eventualele riscuri pentru pacient (de exemplu o posibilă patologie respiratorie acută) dar și pentru cei cu care ar putea intra aceștia în contact.
Este extrem de important ca în cazul în care, între momentul triajului telefonic și momentul efectiv al programării, intervin modificări ale stării de sănătate a pacientului, acesta să comunice imediat clinicii aceste aspecte, pentru a găsi cea mai bună cale de urmat.
Partea de care ne ocupăm noi este de a eșalona programările astfel încât să existe suficient timp pentru consultații, pentru evitarea interacțiunilor între diferiți pacienți dar și pentru igienizarea spațiilor și instrumentarului în vederea primirii următorilor pacienți (curățenie, dezinfecție și aerisire a cabinetelor și sălii de așteptare).
Este foarte important ca atunci când este posibil, pacientul să se prezinte singur, fără aparținători și purtând mască facială.
La sosirea la clinică, acestuia i se va măsura temperatura corporală, ulterior trecând printr-un protocol de dezinfectare a încălțămintei și mâinilor.
Pasul următor presupune completarea unor documente (acordul prelucrării datelor și un chestionar privind starea de sănătate la momentul prezentării la consultație).
După acest moment pacientul intră în grija medicului specialist, așa cum o făcea și înainte de pandemie.
Ce rămâne la fel
Deși multe lucruri s-au schimbat din martie și până acum, Sens Medica oferă în continuare servicii medicale de calitate, prin echipa sa de medici specialiști, pentru următoarele specialități:
- Diabet zaharat şi boli metabolice
- Nutriţie
- Pediatrie
- Ecografie
- Genetică medicală
- Reumatologie
- Endocrinologie
- Psihiatrie pediatrică
- Psihologie
- Terapie Bowen și Rejuvance – lifting facial natural
Grija față de pacienți, abordarea profesionistă și mereu în interesul pacientului face din clinica Sens Medica din Cluj-Napoca un reper în serviciile de sănătate.
Cum ajungi la noi
Sens Medica, Str Agricultorilor nr 1 (Flora Parc), Parter, Cluj-Napoca
Telefon: 0771123321, 0364411477
Email: office@sensmedica.ro
Programări on-line: www.sensmedica.ro/programare-on-line







