Unele dintre cele mai frumoase traditii de Paste si din postul pastelui, le gasim ascunse in satele din Bucovina. Una dintre cele mai frumoase zone din tara, Bucovina merita vizitata cel putin o data in viata cu ocazia sarbatorilor pascale. La fel de frumoasa este aceasta zona si in perioada Craciunului, cand sarbatorile sunt parte din viata oamenilor.
Traditiile de Paste sunt pastrate de pe vremea bunicilor si a strabunicilor nostri, avand o simbolistica aparte.
Se incondeiaza oua la finalul Postului Pastelui
In tinuturile din Bucovina o mare insemnatate o are incondeierea oualor. Se vopsesc in rosu, fiind o nunata simbl, care aduce aminte de sangele Mantuitorului in momentul in care a fost rastignit pe cruce, pentru a ne fi noua bine.
Cu timpul, pe femeile care vopsesc ouale au inceput sa adauge motive desenate sau incondeiate, în principal cu ceară de albine. Aceste oua sunt de o frumusete deosebita, sunt adevarate opere de arta, fiind realizate cu mare migala. Ouale incondeiate se si impart, o alta traditie de Paste este aceea a impartitului de bucate in prima si a doua zi de Paste. Bucatele sunt sfintite de catre preot. Pana atunci insa trebuie sa trec cu bine de postul pastelui! Pentru detalii referitoare la Postul Pastelui puteti consulta si cel mai mare site crestin, crestinortodox.ro despre paste si sarbatori!
Gospodinele din Bucovina mai pregatesc o alta delicatesa de Paste, si anume pasca. Tot pe masa de Paste se gaseste drob de miel, friptura de miel. Ziua de Paste se perece in sanul familiei. Este o sarbatoare a bunatatii, cand oamenii devin mai buni, isi lasa supararile si ranchiuna la o parte.
De Paste multi turisti prefera sa mearga sa petreaca sarbatoarea la pensiunile din Bucovina. Ei vor asista la slujba de inviere la una dintre manastirile bucovinene, renumite pentru frumusete, dar si pentru faptul ca iti aduc pacea si linistea sufleteasca.
Bucovina este intotdeauna primitoare si calda cu oaspetii, este un tinut plin de energie pozitiva, cu omanei gospodari, care stiu sa fie buni cu oaspetii lor. Oamenii sunt intotdeauna calzi si deschisi ca sa iti spuna povestile acestor tinuturi deosebit de frumoase, incarcate de istorie. Batranii satelor inca se imbraca in costume traditionale in zilele de sarbatoare!








