În weekendul 18-19 iunie, Ploiești Shopping City sărbătorește inaugurarea a două noi spații
aparținând brandului de lenjerie Triumph și brandului de jucării Noriel.
„Suntem încântaţi să le oferim vizitatorilor noștri o experiență de shopping diversificată. Prin
deschiderea unor magazine importante pentru brandurile Noriel și Triumph în Ploieşti Shopping
City, îmbogățim oferta pe care o punem la dispoziția clienților noștri și ne consolidăm atât
segmentul de branduri de fashion, cât și pe cel de produse destinate celor mici. Avem convingerea
că produsele oferite de cele două noi magazine vor fi pe gustul celor care ne trec pragul”, a
declarat Marina Trifina, Marketing Manager Ploieşti Shopping City.
Magazinul Noriel, care va fi inaugurat sâmbătă, 18 iunie, este primul Mega-store al companiei din
Ploiești și va avea o suprafață de 550 de metri pătrați, fiind plasat în Galeria Carrefour, vizavi de
intrarea în hypermarket. În ziua inaugurării, începând cu ora 10:00, retailer-ul a pregătit o
petrecere atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Copiii se vor putea bucura de sesiuni de face
painting, se vor juca împreună cu personajele lor preferate Disney și vor primi baloane colorate.
Cât despre cei mari, primii 50 de clienți care cumpără un produs Noriel vor primi un voucher în
valoare de 50 lei.
„Am fost impresionați de entuziasmul pe care ploieștenii l-au arătat pentru jocurile și jucăriile puse
la dispoziția lor de către Noriel, așa că deschiderea unui Mega-store în acest oraș a fost un pas
firesc în dezvoltarea companiei noastre. În noul spațiu, mult mai extins decât cel al primului
magazin Noriel din localitate, ploieștenii vor putea beneficia de oferta noastră completă, de la
jucării interactive și articole de puericultură până la articole vestimentare pentru copii și jocuri
educative”, a declarat Corina Lazăr, Marketing Manager Noriel.
Magazinul Triumph, deschis în Galeria Carrefour, le va oferi clientelor centrului comercial o gamă
largă de modele de lenjerie, ţinute de noapte, de casă şi costume de baie de foarte bună calitate,
în ultimele tendinţe de design. Evenimentul de inaugurare va fi marcat printr-un weekend de
reduceri promoționale pentru clienți, aceștia beneficiind de 20% reducere la produsele
selecționate.
“Suntem mândri să deschidem cel de-al doilea magazin într-un centru comercial care, din punctul
nostru de vedere, reunește toate brandurile din Ploiești și este destinația de shopping aleasă de
cei mai mulți dintre locuitori. Noul spațiu continuă trendul adoptat de noi odată cu deschiderea
primului magazin și este un shop multibrand care, sub brandul Triumph, oferă o gamă variată de
mărci de lenjerie intimă atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Aceștia se vor putea bucura
începând cu data de 18 iunie de articole vestimentare marca Triumph, Sloggi, Vamp si Tia Conf la
un bun raport calitate-preț”, a declarat Marcela Vizireanu, Director DonnaGold – Brand Triumph.







