
Ne aducem cu toții aminte de vremurile în care doreai să pleci dimineața la muncă și observai că mașina nu mai are curent ca să pornească. Te duceai să vezi în ce stare este bateria și observai că a fost furată.
… sau găseai mașina deschisă și lipsă casetofon.
Acele vremuri au apus demult, în ziua de azi nu mai este nimeni interesat de lucruri fără valoare gen baterii auto, cu atât mai puțin casetofoane care oricum nu prea se mai potrivesc de la un model de mașină la altul. În plus, statisticile la nivel european ne spun că între 2008-2016, furturile din autoturisme au scăzut cu 36%. Astfel, în aceste condiții, mai merită investiția în alarme auto?
Răspunsul la această întrebare este destul de simplu: DA.
Mașina trebuie protejată pentru că deși rata infracționalității a scăzut la nivel european, deci inclusiv și în România, problema furtului din autoturisme este departe de a fi rezolvată din moment ce în București de exemplu, sunt sparte 10 mașini în fiecare zi. De data aceasta, hoții nu mai doresc casetofoane, ci obiecte uitate de către proprietari în interior, obiecte care pot fi ulterior destul de ușor valorificate.
De asemenea, există și pericolul de a fi furată mașina cu totul. Într-o societate în care afacerile cu dezmembrări merg strună, posibilitatea de a te trezi cu mașina furată și dusă la dezmembrat este destul de mare. Doar au fost destule știri pe la TV cu astfel de cazuri, trebuie să fim un pic mai preventivi.
În plus, alarmele auto moderne vin la pachet cu foarte multe funcții interesante care aduc un plus de confort. O alarmă modernă poate să te ajute iarna de exemplu, să-ți pornești mașina cu 10 minute înainte de a pleca la muncă astfel încât să fie cald înăuntru când ai băgat în viteză. Valabil și vara când afară sunt 42 de grade Celsius, în mașină sunt 55 de grade Celsius și ești nevoit să pleci la drum. Poți să pornești mașina și să dai drumul la aerul condiționat. Astfel, nu te mai trec toate apele în momentul în care pleci și ai fi nevoit să stai câteva minute într-o adevărată saună. Este un aspect de avut în vedere.
Acum rămâne la aprecierea fiecăruia, dacă dorește să aducă upgrade pe securitate și confort mașinii.
Cred că e mult mai important să avem date în timp real despre ce anume se întâmplă cu mașina noastră, dacă cineva încearcă să umble la ea sau nu, mai ales dacă ne gândim la faptul că de cele mai multe ori, stricăciunile făcute de hoți din disperare, în încercarea de a desface ușile, sunt mai costisitoare decât valoarea obiectelor vizate de către aceștia. Să repari o ușă defectă e destul de complicat dacă este îndoită sau pur și simplu smulsă din țâțâni. O alarmă cu senzori bine calibrați te poate avertiza de astfel de tentative de furt din timp și poate fi evitată o situație destul de neplăcută.
Voi ce părere aveți? Mai considerați utile alarmele auto? Sunteți dispuși să investiți în ele?







