Montarea parchetului laminat de 12 mm este bine să se realizeze de profesionişti. Spun asta deoarece mulţi se aventurează să monteze parchetul laminat de 12 mm singuri sau să lase această muncă pe seama unora care nu se pricep chiar atât de bine făcând greşeli care în timp deteriorează parchetul, îl fac să se umfle sau să se desprindă.
Dacă aţi apelat la un profesionist atunci este foarte bine, întrucât aţi înţeles că rezistenţa în timp a parchetului laminat de 12 mm depinde şi de modul în care a fost montat. Trebuie ţinut cont şi de faptul că unele mici trucuri pot prelungi viaţa parchetului laminat de 12 mm. Una dintre greşelile cele mai majore pe care le facem involuntar este acela să fim neglijenţi cu tipul de dispozitiv pe care îl alegem atunci când vrem să curăţăm parchetul laminat de 12 mm. Unele aspiratoare au încorporate perii, iar acestea chiar dacă nu de la bun început, dar în timp zgârie parchetul. Zgârieturile nu se vor vedea din prima, dar în timp se vor cunoaşte şi cel mai sigur vor fi prezente în locuri imposibil de asuns.
De asemenea un mediu curat şi dezinfectat corespunzător este victoria oricărei gospodine dar, dacă nu eşti atent ce să foloseşti şi în câtă cantitate pot de asemenea deteriora parchetul laminat de 12 mm. Şi aici mă refer la faptul că nu este necesar să ştergi parchetul laminat de 12 mm ori de câte ori crezi, este suficient să îl cureţi o dată la două luni. Iar acesta nu este un sfat pentru a deveni comozi ci este un sfat gândit pentru binele parchetului laminat de 12 mm. Nu vrei să îţi transformi frumosul parchet laminat de 12 mm într-o mlaştină în devenire. Un mop umezit este suficient pentru a curăţa suprafaţa. De asemenea, nu este bine nici să inunzi parchetul pentru a te asigura că ştergi orice urmă de detergent special pentru parchet. Dacă totuşi ai făcut asta, şi nu pentru că ai vrut, tuturor ni se întâmplă asta fără să vrem sau să plănuim, atunci trebuie şters imediat de apa în exces cu o cârpă moale că doar nu vrem să zgâriem parchetul laminat de 12 mm.
O altă greşeală pe care o fac mulţi este să folosească curăţarea parchetului laminat de 12 mm cu aburi. Dacă parchetul este şi ceruit atunci efectul va fi unul dezastruos şi singurul mod prin care îl mai poţi readuce la viaţă este să îl înlocuieşti.
Alţi duşmani ai parchetului laminat de 12 mm sunt obiectele ascuţite şi expunerea la soare. Dacă ai un pisoi sau un căţeluş, gheruţele lor pot fi mai devastatoare decât lama unui cuţit iar soarele oricât de mult ţi-ar plăcea să pătrundă prin fereastra ta, în timp poate decolora parchetul laminat de 12 mm. Acum, nu spun că trebuie să fii ultra protectiv cu parchetul laminat de 12 mm, dar dacă eşti atent şi respecţi câteva trucuri minore parchetul laminat de 12 mm de pe www.decolandia.ro îţi va fi recunoscător iar tu te vei bucura de el mult timp de acum înainte.








