Spondiloza cervicală și sindromul tunelului carpian sunt două afecțiuni care capătă popularitate în prezent, din cauza stilului modern de viață, care include muncă statică, sedentarism, posturi incorecte, activități repetitive și niveluri ridicate de stres. Ambele afecțiuni pot implica compresia nervilor, ceea ce duce la simptome neurologice, dar și la durere, amorțeală și furnicături în membre. Totuși, atât spondiloza cervicală, cât și sindromul de tunel carpian pot fi gestionate eficient prin metode conservatoare, cum ar fi fizioterapia, anumite medicamente, dar și prin schimbări conștiente ale stilului de viață.
Spondiloza cervicală – ce simptome prezintă?
Spondiloza cervicală afectează, în general, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, însă este o afecțiune din ce în ce mai comună și în cazul adulților care au un loc de muncă sedentar sau care efectuează mișcări repetate ale gâtului. De asemenea, persoanele care au suferit o leziune sau un traumatism la nivelul gâtului pot suferi de spondiloza cervicala. Această afecțiune se manifestă prin dureri constante sau intermitente la nivelul gâtului și prin rigiditate care se simte mai ales dimineața sau după perioade mai lungi de inactivitate.
Unele persoane suferă de dureri în partea din spate a capului, iar aceste dureri pot iradia spre umeri, spre brațe și mâini. În cazul altor persoane, spondiloza cervicală se manifestă prin slăbiciune musculară în brațe și în mâini și prin amorțeală și furnicături în brațe, mâini sau degete. În cazurile mai severe, pacienții pot prezenta probleme de coordonare a mâinilor și picioarelor.
Ce simptome prezintă sindromul de tunel carpian?
Sindromul de tunel carpian afectează mai degrabă femeile, însă este o afecțiune destul de comună în cazul tuturor persoanelor care lucrează de la birou și folosesc intens tastatura și mouse-ul și care fac mișcări repetitive ale mâinilor și încheieturilor. Sindromul de tunel carpian apare și în cazul persoanelor cu predispoziție genetică, precum și în cazul persoanelor care suferă de boli metabolice, cum ar fi diabet sau hipotiroidism.
Această afecțiune se manifestă prin amorțeală și furnicături în palmă și în degete, în special în degetul mare, arătător, mijlociu și jumătate din inelar. Durerea resimțită poate iradia spre întregul braț, iar pacientul poate experimenta dificultate în apucarea unor obiecte. Multe persoane diagnosticate cu sindromul de tunel carpian simt o senzație de umflare, deși nu există o umflătură vizibilă.
Metode de tratament pentru spondiloză cervicală și sindromul de tunel carpian
Spondiloza cervicală poate fi tratată cu unele medicamente, precum analgezice, antiinflamatoare, relaxante musculare sau chiar corticosteroizi injectabili în cazurile mai severe. În schimb, fizioterapia implică mai multe metode de abordare a simptomelor spondilozei cervicale, inclusiv exerciții de întindere și de întărire, terapie manuală de manipulare și mobilizare, tracțiune cervicală sau terapie cu ultrasunete, termoterapie sau electroterapie.
Intervenții chirurgicale se recomandă doar în cazurile severe, pentru decompresia măduvei spinării sau a nervilor. În mod similar, sindromul de tunel carpian poate fi tratat cu antiinflamatoare nesteroidiene pentru reducerea inflamației și pentru calmarea durerii și prin corticosteroizi injectabili pentru inflamația severă. Medicul specialist poate recomanda utilizarea unor atele de noapte pentru a menține încheietura într-o poziție neutră. Fizioterapia pentru sindromul de tunel carpian presupune exerciții de întindere și întărire pentru încheietură și mână, precum și terapie cu ultrasunete și electroterapie. Intervențiile chirurgicale sunt necesare doar în cazurile severe pentru decompresia tunelului carpian.
Atât spondiloza cervicală, cât și sindromul de tunel carpian pot fi gestionate eficient printr-o combinație de tratamente conservatoare și schimbări în stilul de viață. Fizioterapia joacă un rol crucial în ambele afecțiuni, contribuind la ameliorarea simptomelor și la prevenirea agravării.