România se află pe harta lumii ca și producător de automobile de o bună bucată de vreme. Înființată în anul 1966 la Mioveni, Dacia a ajuns o marcă recunoscută la nivel mondial. A produs mai multe tipuri de vehicule, atât pentru persoane cât și vehicule utilitare, berline, dube, SUV-uri și chiar coupe. Automobilele românești sunt conduse și în ziua de azi pe toate șoselele Europei.
Românii sunt oameni pasionați de automobilistică, în pas cu noile descoperiri din tehnologie, dar și economi. Dacă tot producem automobile, dezvoltăm și sisteme prin care le putem monitoriza. Astfel de sisteme sunt cele care permit o localizare GPS eficienta. Cu ajutorul unui gps auto putem stabili rute, monitoriza consumul și să primim rapoarte detaliate cu privire la exploatarea vehiculului.
Desigur, raliurile reprezintă mai mult decât pasiune pentru noi. Chiar dacă până nu demult eram obișnuiti ca piloții de raliu să fie bărbați, iată că și femeile împărtășesc aceeași pasiune și curaj.
Cristiana Oprea, debut fulminat și succes în motorsport
Cristiana Oprea cea mai titrată femeie pilot de raliu din România și-a început cariera în 2015, la vârsta de doar 23 de ani ca și copilot alături de George Grigorescu. În scurt timp a ajuns să piloteze propria mașină, o Dacia Sandero 0.9 TCe, în cadrul Cupa Dacia. Aceasta este o parte a Campionatului Național de Raliuri din România, este cea mai longevivă competiție monomarcă la nivel european și este cunoscută ca fiind o rampă de lansare pentru tinerele talente.
În anii 2017 și 2018, Cristiana, alături de copilotul Ioana Stan, a concurat în două sezoane compelete în Cupa Dacia, parte a Campionatului Național de Raliuri, obținând locuri importante în clasament.
În anul 2018, echipajul format din Cristiana Oprea și Diana Hațegan au terminat pe un uluitor loc 5 la general în cupa Dacia, scriind istorie cu cel mai bun rezultat al unui echipaj feminin din 2007 încoace. Cele doua au mers și mai departe devenind singurul echipaj feminin românesc din ultimii 50 de ani care a participat la o competiție internațională, Rally Sliven din Bulgaria, etapă a FIA European Rally Trophy.
Anul 2019 a început cum nu se putea mai bine pentru Cristiana și Diana. Echipajul a participat la Raliul Argeșului, unde au urcat pe podium pe poziția 2 în clasamentul general Cupa Dacia. Cum istoria se scrie sub ochii noștri, talentalul echipaj devine primul echipaj femin care urcă pe podiumul general al competiției în cele 13 ediții. În aceeași nota, Cristiana și Denisa devine primul echipaj feminim românesc care reprezintă România în Campionatul European de Raliuri, la Rally di Roma Capitale, obținând în etapa de debut cele mai multe puncte în clasamentul ERC Ladies Trophy.
Din dorința de a susține motorsportul și în special femeile care doresc să facă parte din această lume, Cristiana Oprea a înființat și administreaza platforma Femei în Motorsport. Această platformă promovează toate femeile care fac parte din automobilismul și motociclismul românesc, încurajând toate inițiativele acestora în motorsport.
Campionat de raliu 100% feminin
România are multe femei implicate în automobilistică. Pentru ele se organizează în fiecare an un festival de racing, așa cum îl numesc organizatorii, Women Rally. Acest festival este defapt o competiție sportivă în care cele mai curajoase femei se întrec pe circuit la viteze amețitoare dar ne învață și technici de safe driving.
Competiția se desfășoară în trei orașe importante din țară, Cluj-Napoca, Timișoara și București și are ca scop promovarea femeilor în motorsportul românesc.
România se poate mândri cu multe femei care sunt fie pilot, fie copilot de raliuri sau alte discipline asociate. Important de reținut este pasiunea cu care fac acest lucru, dorința de a arăta că se poate triumfa într-un domeniu cu preponderență masculin și implicarea de care dau dovadă. Aceste femei merită toată admirația și susținerea noastră, a tuturor.