Fara doar si poate ca in casa parinteasca, in casa bunicilor sau chiar in casa unde locuiesti in prezent cu familia ta, perdelele au fost sau sunt nelipsite din ferestre. Mai mult, poate chiar ai avut sau ai in ferestre inclusiv draperii. Desi aceste accesorii sunt frecvent utilizate, nu toata lumea cunoaste care este rolul pe care aceste perdele si draperii il au. Multa lume investeste in perdele cat mai scumpe pentru a aduce un aspect deosebit interiorului locuintei. Insa trebuie spus ca dincolo de aspectul privitor la design-ul interior al casei, perdelele si draperiile au si alte roluri.
In primul rand vorbim despre rolul de a ne proteja intimitatea. In contextul in care cei mai multi dintre noi locuim in apartamente la bloc sau in case in marile orase, ferestrele pot fi folosite pentru a ne proteja de privirile indiscrete ale vecinilor sau ale trecatorilor atunci cand suntem in locuinta noastra. Perdelele si draperiile sunt utile cu atat mai mult in situatia in care lumina este aprinsa in interiorul casei. Cand lumina este aprinsa ferestrele pot oferi o perspectiva foarte larga pentru cei din afara care sunt curiosi sa arunce o privire interiorul casei noastre.
Pe de alta parte, atunci cand ferestrele sunt protejate cu perdele, putem sa beneficiem de o mai mare intimitate in propria locuinta. Chiar si atunci cand locuim la parterul unui bloc sau cand locuim la o casa care da direct in trotuar, perdelele de la ferestre pot sa asigure intimitatea dorita de fiecare familie. Mai mult, daca optam si pentru montarea draperiilor, atunci cu siguranta ca vom beneficia de cel mai ridicat nivel de intimitate, chiar si in contextul in care lumina este aprinsa in locuinta.
Un al doilea rol pe care perdelele si draperiile il joaca este acela de protectie impotriva razelor solare. Indiferent daca vorbim despre lunile caniculare de vara sau daca vorbim despre lunile de iarna, soarele poate fi un element care sa ne perturbe anumite activitati sau care sa duca la decolorarea peretilor ori a mobilierului.
Daca folosim doar perdele, razele soarelui nu sunt impiedicate sa patrunda in incapere, dar intensitatea acestora poate fi diminuata, in functie de tipul de material ales pentru perdele. Pe de alta parte, daca ferestrele sunt „echipate” cu perdele si draperii, atunci razele soarelui pot fi impiedicate complet sa patrunda in interiorul anumitor camere. Astfel vom proteja mobilierul si culoarea peretilor, dar vom putea sa ne protejam inclusiv de temperaturile foarte ridicate vara.
Nu in ultimul rand perdelele si draperiile au rolul de a completa amenajarea interioara a oricarei locuinte. Astfel, atunci cand doresti sa cumperi perdele este important sa tii cont de alte aspecte in privinta amenajarilor interioare. Tot la fel, daca trebuie sa alegi draperiile pentru locuinta, draperiile pot aduce un plus de eleganta si stil casei tale. Chiar daca perdelele si draperiile pot fi inlocuite cu jaluzele verticale sau cu jaluzele exterioare, trebuie spus ca din perspectiva design-ului si a amenajarilor interioare este mult mai avantajos sa optezi pentru perdele si draperii.







