Alegerea unui avocat de drept penal poate fi o reală corvoadă, mai ales dacă nu știi unde să apelezi. Trebuie să ții cont de mai multe aspecte în vederea alegerii unui avocat, precum experiența sa, cât și nivelul de empatie, alături de aria de practică pe care o are, cât și rata câștigului de cauza pe care avocatul pe care ți-l dorești o are. După ce ai analizat toate aceste detalii și sunt cele pe care le cauți, atunci poți să te programezi la o consultație juridică.
Dacă ești în căutare de un avocat Suceava drept penal, atunci ai nimerit în locul potrivit! Odată ce ai discutat cu avocatul despre situația ta, acesta se va ocupa de asistarea și reprezentarea ta în fața mai multor instituții, dar și de redactarea actelor ce au caracter juridic. Aceste aspecte sunt foarte importante, deoarece contribuie la formularea unei bune apărări pentru drepturile și libertățile tale. Avocatul joacă un rol esențial în cazul tău, acesta fiind cel care se ocupă de obținerea unui rezultat favorabil pentru interesele tale, fie că ești victimă sau acuzat. În funcție de statutul tău, avocatul poate apela la diferite tehnici, pentru un rezultat optim în instanță.
Atunci când vine vorba de dreptul penal, aspectele sunt diferite față de dreptul civil sau comercial. Aici sunt încadrate cazurile ce au în vedere urmărirea penală. După alegere avocatului, acesta se va ocupa de asistarea și reprezentarea juridică pentru tine, în fața instanțelor de judecată, parchetelor de pe lângă instanțele de judecată, cât și serviciului de probațiune, dacă este necesar. Totodată, acesta va redacta și toate actele cu caracter juridic; ai detalii aici despre toate acestea.
Actele cu caracter juridic – în sarcina avocatului
Un avocat care nu se preocupă de acest aspect, cu siguranță nu este unul potrivit. El are sarcina de a redacta acte precum memorii, opinii juridice, cereri de revocare a măsurilor preventive neprivative de libertate, cereri de înlocuire a măsurilor preventive privative de libertate, contestații împotriva luării, menținerii și prelungirii măsurilor preventive privative sau neprivative de libertate.
În același timp, avocatul se va ocupa și de redactarea actelor ce au în vedere plângeri împotriva actelor organelor de urmărire penală, cereri de liberare condiționată, cereri de apel, precum și contestații împotriva măsurilor asiguratorii. Aceste acte cu caracter juridic sunt mai mult decât necesare într-un proces penal și se aplică în funcție de statutul clientului, dar și de situația în care se află cazul.
Arii de practică vaste pentru situația ta
Fie că te afli într-un proces de urmărire penală ori ai nevoie de un avocat pentru drept civil sau comercial, în orice situație te poți programa telefonic sau online la o consultație juridică. Este esențial să nu oferi nicio declarație sau vreun detaliu fără să discuți cu un avocat. Acesta te va îndruma către bune decizii, astfel încât rezultatul final al cazului să fie în avantajul tău.
Alege un avocat pentru a te asigura că ești pe mâini bune!







