În spatele fiecărui pahar de vin pe care îl închinăm în cinstea unei persoane, a unei reușite sau din orice alt motiv, stă de fapt o întreagă poveste, un proces amplu, ce îmbină armonios pasiunea, tradiția și măiestria. Modul în care vinul ia naștere este o artă străveche care a făcut față cu brio trecerii timpului și care a evoluat neîncetat, devenind o știință complexă și sofisticată. În rândurile ce urmează ne-am propus să pătrundem în lumea minunată a cramelor și să descoperim împreună care sunt secretele de producție ale celor mai deosebite vinuri care sunt create în astfel de crame. De la viță la pahar, vom explora fiecare etapă a acestei călătorii magice, care transformă simplii struguri în lichidul prețios pe care îl savurăm cu atâta plăcere. Așadar, haideți să pornim într-o călătorie epică prin crame și să descoperim cum se naște vinul.
În crame putem spune că s-a dezvoltat arta veche a producției vinului. Despre acest întreg proces, care este unul destul de ambiguu și migălos putem spune că începe în podgoriile în care crește vița-de-vie și se încheie în sticlele de vin rafinate pe care le savurăm cu bucurie. Iată așadar, pas cu pas, cum se desfășoară procesul de producție al vinului în crame:
Primul pas îl reprezintă culegerea strugurilor, bineînțeles. Startul producției de vin are loc o dată cu recoltarea strugurilor ce au ajuns la un grad de maturitate corespunzător. Alegerea momentului potrivit este un lucru esențial pentru gustul și calitatea vinului.
Mai apoi strugurii sunt striviți și lăsați să fermenteze. După ce au fost culeși, la un timp destul de scurt, strugurii sunt striviți. Pentru strivire există diverse tehnici și mașinării, însă cele mai multe crame se folosesc de aparatura mecanizată pentru a realiza aceste lucruri. După strivire, când strugurii sunt lăsați la fermentat, apare mai întâi mustul, lichidul dulce plin de arome, abia după ceva timp, când acest lichid fermentează și mai mult, începe să se formeze vinul.
Maturarea vinului este următorul pas. După ce vinul a fost obținut, iar fermentarea a luat sfârșit, vinul se pune la maturat. Acest proces de maturare se poate face în diferite tipuri de recipiente, precum butoaie de lemn sau recipiente de oțel inoxidabil. Acest proces permite dezvoltarea aromei și texturii vinului. Cele mai multe vinuri, își îmbunătățesc calitatea considerabil o dată cu trecerea timpului, însă nu este ceva general valabil. De asemenea, există și anumite tipuri de vinuri care se “asamblează”. Această asamblare se face doar în anumite cazuri, acolo unde se dorește amestecarea diferitelor soiuri sau loturi pentru a obține un gust specific sau un echilibru dorit.
Un alt pas important în obținerea vinului în crame este acela de a se filtra. Acest pas are loc înainte de îmbuteliere, moment în care vinul este supus unor procese de filtrare și clarifiere pentru a înlătura impuritățile și sedimentele ce pot exista. După filtrare despre care discutăm vinul va căpăta o limpezime inedită și o textură ce va fascina chiar și cei mai greu de impresionat degustători de vinuri.
Printre ultimii pași ce trebuie urmați se numără îmbutelierea și stocarea vinului la crame. În ceea ce privește îmbutelierea, vinul este îmbuteliat și etichetat în mod corespunzător pentru a fi pregătit pentru piață. De asemenea, stocarea este la rândul Săuan element important, mai ales că unele vinuri necesită un timp suplimentar de maturare în sticle înainte de a fi consumate. Timpul de maturare poate varia de la câțiva ani la câteva decenii.
În cele din urmă, ajungem și la cea mai interesantă parte, când vinul ajunge în paharul nostru, unde putem să-l savurăm în diferite ocazii, de la o cină romantică la o petrecere cu prietenii sau chiar la o degustare organizată într-o cramă.
Fiecare etapă a acestui proces are o influență semnificativă asupra gustului final al vinului din crame, iar producătorii de vin dedicați pun pasiune și expertiză în fiecare fază. Iar rezultatul este o gamă variată și minunată de vinuri, fiecare cu povestea și personalitatea sa distinctă.







