Fondurile europene reprezinta o optiune de finantare pentru afacerile aflate la inceput de drum sau pentru afacerile care doresc sa se dezvolte tot mai mult. Cu toate ca fondurile europene sunt disponibile pentru foarte multe domenii de activitate, exista in continuare destul de multe critici si destul de multa reticenta in privinta acestor optiuni de finantare.Pe de alta parte, atunci cand intrebam specialistii in consultanta fonduri europene Alba Iulia, vom putea remarca faptul ca acesti specialisti considera ca fondurile nerambursabile ofera o serie importanta de avantaje pentru beneficiari. Iata in ceea ce urmeaza care sunt principalele astfel de avantaje ale fondurilor europene.
1.Sunt fonduri nerambursabile
Un prim avantaj major al fondurilor europene il reprezinta faptul ca finantarea primita nu trebuie ramursata ulterior. In consecinta o astfel de finantare este cu mult mai avantajoasa comparativ cu un imprumut bancar sau cu alte metode de finantare a unei afaceri. Printr-o utilizare eficienta a finantarii europene, aceasta poate contribui semnificativ la cresterea si dezvoltarea unui business.
2.Pot sa acopere costurile totale ale proiectului
Un al doilea avantaj de care poti beneficia atunci cand apelezi la astfel de fonduri nerambursabile in opinia specialistilor in consultanta fonduri europene Alba Iulia il reprezinta faptul ca aceste fonduri pot acoperi costurile unui proiect in proportie de 100%. Pentru a verifica procentul de finantare din cadrul unui proiect este important a se verifica ghidul solicitantului.
3.Sunt fonduri cu dobanda zero
Faptul ca fondurile europene nerambursabile nu au dobanda reprezinta fara nici macar un dubiu un avantaj considerabil pentru aceste surse de finantare. Acest lucru se datoreaza faptului ca obiectivul acestor fonduri este acela a de reduce decalajele economice la nivelul Uniunii Europene, iar Comisia Europeana nu urmareste castigul financiar in urma acordarii acestor surse de finantare, ci dezvoltarea socio-economica la nivel local si regional.
4.Pot acoperi foarte multe categorii de costuri
Conform ghidului solicitantului, in cele mai multe dintre domeniile de activitate fondurile europene pot sa acopere o larga paleta de categorii de costuri. In acest sens beneficiarii pot sa utilizeze fondurile nerambursabile pentru a achizitiona diferite echipamente si utilaje pentru productie, acoperirea costurilor cu salariile si a costurilor aferente salariilor pentru personalul implicat in dezvoltarea unei aplicatii sau a unei tehnologii, acoperirea cheltuielilor cu promovarea afacerii sau pentru a urma diferite cursuri de perfectionare si specializare etc. Pentru a stii exact care sunt categoriile de costuri acoperite de aceste surse de finantare poti apela la o firma de consultanta fonduri europene Alba Iulia.
5.Pozitioneaza antreprenorul in postura de a invata
Pentru a putea obtine fonduri nerambursabile este nevoie de intocmirea unui proiect si de completarea unei cereri de finantare. Chiar daca procedura pentru obtinerea finantarii europene se poate face apeland la consultanta fonduri europene Alba Iulia, in cadrul acestui proces orice antreprenor va avea de invatat lucruri importante privind afacerea sa si privind mediul de afaceri in care activeaza. In acest sens antreprenorul va putea intelege mai bine punctele forte ale afacerii sale, piata pe care activeaza, clientii carora se adreseaza, dar si importanta planificarii temeinice a activitatii si a reperelor financiare ale societatii.







