Educatie / Cultura — 08/01/2018 at 12:48

Comunicat de presă „Tinerii de azi, liderii de mâine”, la finalul celui de-al doilea an de implementare

by

 

1911 elevi și 74 de cadre didactice din 5 licee ieșene au fost implicați în activitățile din cadrul proiectului multianual Tinerii de azi, liderii de mâine implementat de Asociația Creștin-Umanitară Slujirea Vieții și co-finanțat de Primăria Municipiului Iași.

Valoarea totală a finanțării aferente anului 2017 a fost de 80.010 lei.

Proiectul a avut ca scop crearea unor situații diferite de învățare într-un cadru protejat, dar și în cadru real, în vederea facilitării accesului pe piața muncii și dezvoltării competențelor profesionale și antreprenoriale ale beneficiarilor.

Pe parcursul anului 2017 elevii de la Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, Liceul Tehnologic Special Vasile Pavelcu, Colegiul Tehnic Ion Holban și Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații Gheorghe Mârzescu au participat la numeroase activități de informare, formare și dezvoltare a competențelor necesare în vederea facilitării accesului pe piața muncii. Au fost susținute 106 sesiuni de informare privind întocmirea CV-ului și a scrisorii de intenție la care s-au evidențiat pașii necesari în căutarea unui loc de muncă, ulterior elevii participând la târgurile de job-uri organizate în Iași.

Proiectul a vizat și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor participanți. În acest scop s-a organizat timp de 6 zile Școala de Business în cadrul căreia echipe mixte formate din cadre didactice și elevi din fiecare liceu partener au avut oportunitatea de a învăța într-o manieră simplă și interactivă cum pot trece de la o idee la o afacere. În cadrul atelierelor elevii au învățat teoretic și practic cum să dezvolte o afacere, pornind de la realizarea unui plan de afaceri și continuând cu învățarea tehnicii de confecționare a brățărilor și a lumânărilor sculptate, două modele de posibile afaceri. Întorși în liceu, elevii au împărtășit din experiența lor și celorlalți colegi prin susținerea a 50 de sesiuni de informare, câte 10 sesiuni în fiecare liceu partener.

Proiectul s-a finalizat cu organizarea unei conferințe de presă susținută de către elevi.

Rezultatele înregistrate în anul 2017 sunt următoarele: 5 unități de învățământ preuniversitar partenere; 1911 de beneficiari direcți; 174 de profesori voluntari implicați; s-a organizat Școala de Business la care au participat 25 de tineri și 5 cadre didactice; s-au realizat 3 planuri de afaceri; s-au susținut de către elevi 50 de sesiuni de informare a colegilor; echipa de proiect a susținut 106 sesiuni de informare privind realizarea CV-ului și a scrisorii de intenție; s-a realizat o pagină de Facebook a proiectului care a înregistrat peste 3000 de vizualizări; s-au realizat 500 de calendare de birou 2018 pentru diseminarea rezultatelor proiectului; s-au lansat trei comunicate de presă; s-a organizat o conferință de presă.

 

Informații despre proiect găsiți aici:

https://www.facebook.com/proiectlicee/

Informații despre asociație găsiți aici:

https://www.facebook.com/Asociatia-Crestin-Umanitara-Slujirea-Vietii-312404935616792/

Proiect finalist la Gala Națională a Voluntarilor: http://www.galavoluntarilor.ro/detalii_finalist/173

 

Proiect co-finanțat din bugetul Primăriei Municipiului Iași prin mecanismul de finanțări nerambursabile, conform prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general.

 

Autorii comunicatelor de presa si, respectiv, posesorii conturilor de pe Site sunt singurii responsabili pentru materialele publicate pe PR2Advertising.ro. Pentru detalii, consultati termenii si conditiile acestui site

Leave a Reply

Your email address will not be published.