Darea în plată nu a influenţat preţurile apartamentelor. Urmează uşoare ieftiniri

  Intrarea în vigoare a legii dării în plată nu s-a făcut simţită în preţul imobiliarelor, pe segmentul rezidenţial. Tendinţa de creştere a preţurilor apartamentelor noi din ultimul an s-a menţinut în iulie, cu un avans lunar de peste 3%, după ce, în ultimul an, preţurile au crescut cu aproape 10%.   După avansul preţurilor…

Investiții imobiliare fără riscuri

Un dezvoltator promite apartamente care își păstrează valoarea la revânzare București, 26 iulie 2016. Dezvoltatorul ansamblului imobiliar North Lane lansează Premium Regie, un complex rezidenţial prin care aduce un nou concept în imobiliarele din România: apartamentele care îşi păstrează calitatea şi valoarea în timp. “Mobilitatea pe piața forței de muncă și faptul că românii pot…

Top 10 probleme dentare frecvente

Oricat de mult ne-ar placea sa aratam precum oamenii veseli, fericiti si frumosi din reclamele la paste de dinti, ne lovim de tot soiul de probleme de sanatate dentara. Pentru linistea ta, sa stii ca nici ei nu scapa de aceste probleme. Doar ca ei stiu cum sa rezolve si sa identifice aceste probleme. Cele…

Top 10 probleme dentare frecvente

Oricat de mult ne-ar placea sa aratam precum oamenii veseli, fericiti si frumosi din reclamele la paste de dinti, ne lovim de tot soiul de probleme de sanatate dentara. Pentru linistea ta, sa stii ca nici ei nu scapa de aceste probleme. Doar ca ei stiu cum sa rezolve si sa identifice aceste probleme. Cele…

Analiza impactului noii legislaţii a dialogului social

La 4 ani de la adoptarea noii Legi a Dialogului Social, Asociația CONECT a prezentat prima cercetare sociologică și juridică exhaustivă privind impactul legislației dialogului social adoptate în 2011, reuniune organizată în cadrul proiectului “Abordarea provocărilor generate de noua legislaţie a muncii şi a dialogului social în România“. Studiul realizat de sociologul drd. Ștefan Guga…

Dezvoltarea resurselor umane in 19 comunitati rurale

Sute de români din 19 comunități rurale vor beneficia de instruire, specializare și formare profesională în cadrul unui proiect derulat din fonduri europene de Fundația Romtens. Proiectul „Dezvoltarea Resurselor Umane în 19 Comunități Rurale din Regiunile Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia – PSCR2” se desfășoară până în octombrie 2015 și abordează două domenii: dezvoltarea comunitară și promovarea…

Primul Centru de Formare Profesionala pentru LUCRU LA INALTIME

Safety Academy, prima din Europa de Est, ofera cursuri de nivel superior pe baza unor programe de instruire standard sau personalizate in functie de industrie. Cursurile sunt  structurate pe module, astfel incat sa poata acoperi o gama larga de industrii unde este necesar si sau obligatoriu acest curs : Telecomunicatii, Petrol si Gaze, Transporturi, Constructii, Electrica, Metalurgie,…

Nespresso susţine echipa BCR Leasing Rally Team într-o nouӑ ediţie a Campionatului Naţional de Raliuri 2013!

Nespresso, cel mai apreciat brand de cafea din lume, este alӑturi de BCR Leasing Rally Team şi anul acesta, într-un nou sezon al Campionatului Naţional de Raliuri, care se anunţӑ a fi unul extrem de antrenant, atȃt pentru participanţi cȃt şi pentru pasionaţii de motoare puternice şi adrenalinӑ. Performanţa şi profesionalismul au descris evoluţia membrilor…