Imobiliare — 30/10/2017 at 12:15

Regatta Real Estate: tranzacție imobiliară de 4 milioane euro

by

Compania imobiliară Regatta Real Estate a intermediat recent cumpărarea unui imobil de către Ambasada Chinei în România, în valoare de 4 milioane de euro.

Locația și destinația imobilului

Imobilul este situat în zona centrală a Capitalei (Str Batiștei-Armenească-Rosetti) și are o suprafață de 3500 mp, compusă din parter, subsol și șase etaje.

Valoarea tranzacției se ridică la 4 milioane euro.

Ambasada Chinei va amenaja în acest imobil un centru cultural, de aceea unul din criteriile foarte importante pe care imobilul trebuia să le îndeplinească a fost acela de a avea spații deschise. Imobilul propus de Regatta îndeplinește acest criteriu: are săli mari și luminoase, foarte potrivite pentru cursuri, expoziții și alte activități culturale.

Robert Teodorescu, Sales Department Manager Regatta Real Estate

“Găsirea imobilului care să îndeplinească solicitările ambasadei a fost o provocare. Căutarea a durat aproape un an de zile, dar ne bucurăm că am reușit să oferim clientului cel mai potrivit imobil de pe piață.”

Compania imobiliară lucrează cu Ambasada Chinei de peste patru ani, atât pentru stabilirea reședinței oficiale a ambasadorului, cât și pentru alte solicitări precum această tranzacție.

Eduard Uzunov, Președinte Regatta Real Estate

“Cea mai mare comunitate chineză din sud-estul Europei se află în România, iar China este unul dintre marii investitori din România în materie de tehnologie și smart city. Suntem bucuroși să susținem prin serviciile noastre dezvoltarea celor două țări.”

Despre companie

Înființată în 1993, compania imobiliară Regatta Real Estate este liderul pieței imobiliare din București pe segmentul premium-lux.

Regatta Real Estate este cea mai mare companie cu capital integral românesc din sectorul imobiliar, proprietățile regăsite în portofoliul său acoperind toate segmentele pieței imobiliare: comercial, industrial și rezidențial.

Regatta Real Estate este singura companie imobiliară care oferă clienților săi servicii complete: brokeraj, consultanță, evaluări, property management, design, artă și arhitectură.

Autorii comunicatelor de presa si, respectiv, posesorii conturilor de pe Site sunt singurii responsabili pentru materialele publicate pe PR2Advertising.ro. Pentru detalii, consultati termenii si conditiile acestui site

Leave a Reply

Your email address will not be published.