Imobiliare, Investitii/Piete de capital — 19/09/2016 at 17:36

Darea în plată nu a influenţat preţurile apartamentelor. Urmează uşoare ieftiniri

by

fb9fadbf-cd6d-46b5-9e01-f6a48d1bb185

 

Intrarea în vigoare a legii dării în plată nu s-a făcut simţită în preţul imobiliarelor, pe segmentul rezidenţial. Tendinţa de creştere a preţurilor apartamentelor noi din ultimul an s-a menţinut în iulie, cu un avans lunar de peste 3%, după ce, în ultimul an, preţurile au crescut cu aproape 10%.

 

După avansul preţurilor apartamentelor noi din ultimul an, vom asista la o reaşezare a acestora, la o echilibrare a pieţei, într-un moment în care populaţia a câştigat încredere în mersul economiei şi în finanţele personale, luând  decizii de investiţii pe termen lung. Mai multe bănci au majorat avansul la credite ipotecare,acestea devenind mai greu accesibile pentrupopulaţie. Cererea se va reduce, ceea ce va trage în jos preţurile apartamentelor pe termen scurt şi mediu.

 

Odată cu intrarea în vigoare a legii dării în plată, băncile şi-au reevaluat poziţiile şi expunerea la riscuri. Creşterea accelerată a numărului de garanţii Prima Casă din prima jumătate a acestui an a fost determinată de incertitudiile privind creditarea ipotecară, ca urmare a dezbaterilor şi a introducerii legii dării în plată. Dinamica anuală a preţurilor nu este influenţată de acest program, deoarece, la noi în ţară, din cele 700.000 de tranzacții imobiliare încheiate pe an, doar 20% sunt achitate prin credit, majoritatea, adică 80% din achiziții, fiind realizate din surse proprii. Creșterea economică înregistrată de țara noastră, creşterea încrederii populației în mediul economic,  majorarea avansului la credite, precum li dobânzile reduse oferite de bănci pentru depozite au impulsionat românii să-şi facă planuri pe termen lung, planuri de investiţii, lucru care s-a văzut în creşterea cererii şi, implicit a preţurilor apartamentelor”, este de părere Marius Nicola, director general al SC Conlux Development, compania care a dezvoltat ansamblul rezidențial Premium North Lane.

 

Pe fondul creşterii avansului la creditele ipotecare, cererea pentru astfel de împrumuturi a scăzut, însă piaţa nu este afectată major, pentru că această formă de finanţare nu are o pondere semnificativă în achiziţiile de apartamente.

 

“Vom asista la o fluctuaţie a preturilor pe termen scurt pe fondul scaderii accesului populaţiei la credite, însă modificările nu vor fi semnificative, deoarece creditele nu influenţează major piaţa achiziţiilor de apartamente din România. Scădereapreţurilor se va produce în oglindă, astfel încât creşterile de din ultimul an vor fi anulate de scăderi echivalente”, a adăugat Nicola.

 

Conlux Development, deținătorulbrandului Premium, are o experiență bogată în domeniul imobiliar. Conlux Development a construit ansamblul rezidenţial Green Arcades (complex de 10 vile în Herăstrău), blocurile de apartamente din apropierea Satului Francez (Cotruş 59, Virgil Madgearu 22, Danielopol 34), Premium North Lane (complex rezidenţial de 6 blocuri – 370 de apartamente – din zona pădurii Băneasa, Bd. Apicultorilor nr. 10, 12, 38A, 56, 70, Şos. Gh. I. Siseşti nr. 225 C) şi complexul Premium Regie, aflat în curs de finalizare.

 

 

PR Info: Laura Pascu – 0722 653 210 laura@prcafe.ro

 

Autorii comunicatelor de presa si, respectiv, posesorii conturilor de pe Site sunt singurii responsabili pentru materialele publicate pe PR2Advertising.ro. Pentru detalii, consultati termenii si conditiile acestui site

Leave a Reply

Your email address will not be published.