ONG, Sanatate — 10/07/2017 at 16:01

Au început înscrierile la Școala pentru pacienți, ediția a III-a, organizată de Asociația Imunis

by

Asociația Imunis anunță cea de-a treia ediție a Școlii pentru pacienți – prevenție și vindecare, organizată între 8 și 31 mai la Centrul de Medicină Integrativă Quantum Therapy din București (Str. Maior Coravu nr. 20, http://www.quantum-therapy.ro/ )

Asociația Imunis, dedicată pacienților diagnosticati cu cancer, prietenilor și rudelor acestora, precum și celor care doresc să prevină această boală, îi îndeamnă pe pacienți să vină la școală! “Este, cel mai probabil, cea mai utilă școală pe care un pacient diagnosticat cu cancer o poate urma post diagnostic”, explică Cosmina Grigore, Președintele Asociației Imunis, fost pacient cu cancer. “Experiența cu cancerul m-a motivat să lansez această școală și am gândit modulele astfel încât fiecare pacient să acopere toate aspectele necesare abordării integrative a cancerului. Așa cum știm, această abordare vine în completarea tratamentelor convenționale pe care fiecare pacient le parcurge”, a mai adăugat Cosmina Grigore.

Cea de-a treia ediție a Școlii pentru pacienți – prevenție și vindecare are loc între 08 și 31 mai 2017, având două module pe săptămână (luni și marți de la ora 08:00 la 09:00) și este organizată la Centrul de Medicină Integrativă Quantum Therapy. Modulele sunt special gândite astfel încât fiecare pacient care se poziționează ca supraviețuitor să învețe despre principalele categorii care compun abordarea integrativă a cancerului, alături de terapiile convenționale (operație, chimioterapie, hormonoterapie, radioterapie) recomandate de echipa de medici.

Școala pentru pacienți – prevenție și vindecare a debutat în iulie 2016 cu ediția de vară – “Cancerul nu ia vacanță”, luna în care Cosmina Grigore a fost diagnosticată cu cancer, mai exact luna în care a aflat că “boala nu ia vacanță, dar îți deschide porțile pentru o educație mai conștientă, o educație pentru tine.”

La cea de-a treia ediție, Asociația Imunis vine cu informații noi, specialiști care să le explice pacienților anumite procese care trebuie să aibă loc în corpul lor pentru a se putea declanșa vindecarea.

Se va discuta despre importanța testării genetice și alimentația antitumorală personalizată; principalele mutații genetice care permit malignitatea în corp și cum le putem corecta. Știinta a avansat extraordinar de mult așa că Cosmina Grigore își propune ca aceste informații cheie să îl ajute pe pacient să se transforme într-un pacient puternic, capabil să ia decizii informate în traseul său de vindecare. “Așa cum pacienții din străinătate beneficiază de protocoale integrate, din care nutriterapia, anumite teste genetice, suplimente și superalimente fac deja parte, de același lucru vreau să beneficieze și pacienții de la noi”, a explicat Președintele Asociatiei Imunis.

Pacienții vor învăța de ce “moartea începe în colon” și cât de important este să avem un microbiom funcțional.  Cursurile îi învață pe pacienți despre profilul metabolic tumoral și despre detoxifiere – greșeli și beneficii – așa cum a învațat Cosmina Grigore din practica sa de Patient Coach cu pacienții diagnosticați. Desigur, nu se vor omite nici nutrienții cheie – cum ar fi seleniul. Pacienții vor învăța despre seleniu, pudre funcționale, suplimente și superalimente benefice, plante adaptogene, factori antitumorali în spatele cărora stau deja o multitudine de studii științifice. Vor învăța și despre suplimentele pe care pacienții diagnosticați cu cancer trebuie să le evite – cum ar fi fierul și antioxidanții.

“Vindecarea emoțională, este, din punctul meu de vedere, cheia succesului. Vreau să îi antrenam pentru a vindeca trecutul, pentru a ierta și a elimina relațiile toxice din viața lor, pentru a accepta și pentru a avea încredere în ei înșiși. Dacă noi am reușit și lucrăm zi de zi la asta, sigur pot și ei. Cred foarte tare că una este să îți fie frică de moarte și cu totul alta să-ți dorești să trăiești. Așa că tot ce facem va fi pentru a rămâne în viață, cât mai mult timp, nimeni nu ne poate oferi garanții”, a mai adăugat Cosmina Grigore despre modulele dedicate vindecării emoționale.

Andreea Ocak, Emotional Coach al Asociației Imunis va fi alături de pacienți în modulele dedicate vindecării emoționale. Iată ce le propune ea pacienților:

A. Cele șapte etape ale vindecării emoționale:

  1. SCHIMBAREA PERCEPȚIEI ASUPRA BOLII
  2. RAȚIUNEA DE A TRĂI – sau identificarea scopurilor în viață
  3. DECODAJUL – analizarea evenimentelor traumatizante din viață
  4. BUNA INTENȚIE A BOLII – identificarea beneficiilor inconștiente aduse de boală
  5. ELIBERAREA EMOȚIONALĂ – conștientizarea, exprimarea și eliberarea emoțiilor trăite
  6. MAREA IERTARE – pozitivarea evenimentelor negative trăite
  7. DETAȘAREA – ieșirea din modul „luptă sau fugi”B. Meditație ghidată pentru iertare și iertare de sine

Școala pentru pacienți este adresată pacienților cu cancer și aparținătorilor acestora, precum și celor care vor să prevină această boală. Școala cuprinde opt module (două pe săptămână), pe durata unei lunii mai 2017 și se va desfășura la sediul Centrului de Medicină Integrativă Quantum Therapy. Calendarul, orele de începere precum și alte detalii vor fi transmise participanților după înscriere.

Dr. Ciprian Ene, Medic coordonator al Centrului de Medicina Integrativa Quantum Therapy, specializat în chirurgie generală și medicină cuantică, va vorbi cursanților despre abordarea integrativă a diagnosticului primit.

Pacienții au la dispozitie și două opționale:

  • Opționalul de Pilates
  • Opționalul dedicat rețetelor de sucuri și smoothie-uri

Opționalele se vor ține în funcție de numărul celor înscriși și vor avea loc tot la Quantum Therapy.

Pacienții se pot înscrie până la 5 mai 2017, taxa de participare fiind de 250 ron si se achita integral în contul Asociației Imunis – IBAN: RO67RNCB0087151460880001, BCR Sucursala Pantelimon, cu confirmare pe adresa asociatiaimunis@gmail.com.

Autorii comunicatelor de presa si, respectiv, posesorii conturilor de pe Site sunt singurii responsabili pentru materialele publicate pe PR2Advertising.ro. Pentru detalii, consultati termenii si conditiile acestui site

Leave a Reply

Your email address will not be published.